Lumea în care trăim

- nebunia cu AH1N1 a explodat cu adevărat în RO după decesul actorului Toni Tecuceanu, deces pus pe seama gripei porcine de însuşi onor Streinu Cercel..îmbulzeală în spitale, cozi interminabile, vaccinuri făcute contra-cronometru ca acum să aflăm ce? că de fapt nu a fost gripa porcină, ci o bacterie căpătată în secţia de Terapie Intensivă a spitalului.

- aproape 70% din CVuri sunt precum pajiştile primăvara: pline de flori. Şi stau şi mă întreb acum frumuşel, dacă ar fi să îmi scot CVul de la naftalină, eu să nu plantez acolo 2-3 ghiocei? că poate mi-o iau alţii înainte.

- mi-am verificat ouăle. Sunt cu 3. Nu-s bune. Le trec pe lista alimentelor interzise alături de margarină (conţine Euri), mezeluri (contin colorant, Euri, glutamat de sodiu, un adevărat cocktail), fructe şi legume de la supermarket (nu-s eco), pâine (prosteşte şi îngraşă), paste (too much carbs), icre (prea mulţi aditivi), crenvurşti (continut dubios, desi yammy din când în când), dobrogeana de la patiseria din colţ. Sper că n-am uitat nimic. Ah, şi nu mai gătesc în tigaia mea care nu prinde, că nici asta nu-i bine. Pentru o dietă de efect, vă recomand zilnic o pastilă de Ecomagazin înainte de fiecare masă, taie garantat orice poftă.

- iepurele sare de unde nici nu te aştepţi: uite aşa poate se găseşte soluţie pentru Roşia Montană.

Teoria E şi teoria O a schimbării organizaţionale sau cum să (nu) faci 3 lucruri deodată

Acesta trebuia să fie un post smart despre teoriile E şi O ale schimbării organizaţionale… dar nu este, pentru că în timp ce pregăteam materialul eram ocupată să savurez şi un minunat shake cu lapte, banane şi căpşuni home-made şi să plătesc taxa pentru master (legătura dintre prima şi ultima fiind că schimbarea organizaţională e tema lucrării mele de dizertaţie). Aşa că am lăsat postul deoparte şi am făcut plata pentru master…totul perfect până când ecranul calculatorului, la finalul plăţii, mi-a transmis senin că am un deficit x în cont şi că ar fi bine să îl acopăr cât mai repede. Nu, nu cred că masterul ăsta a decurs de 10 ori mai bine decât m-am aşteptat deşi aşa pare, dat fiind faptul că am transferat o sumă cu un zero în plus la coadă . Aşa că “la revedere” schimbare organizaţională, back to real world: discuţii interminabile cu banca minunată pentru blocarea tranzacţiei, nu se poate, departamentul a terminat programul, mai bine să mă înţeleg amiabil cu facultatea să îmi recuperez banii, explicaţii cum că nu vreau să îmi recuperez banii peste nşpe ani, ok, ok, vă înţelegem, completăm un formular, dar vă costă, veniţi mâine pe la noi semnaţi, transferăm înapoi, da, o rezolvăm…cumva. Great.

Aşa că pentru azi mă las de scris, pe blog sau oriunde altundeva. Mă duc la dl. Dan Brown şi la ultima lui carte, că el chiar ştie ce zice acolo.

PS. promit să revin şi cu tema iniţial anunţată

Good karma job: sofer pe 86/79

Mi-am dorit întotdeauna să am un job care să aducă oamenilor măcar un zâmbet sau o mică mulţumire. Ei bine, azi dimineaţă am avut o revelaţie: ar fi trebuit să mă fac şofer pe linia 86 sau 79. Vă spun, eu când îi văd pe oamenii ăştia am o mare bucurie.

Să mă explic: ca să ajungi la Piaţa Romană dinspre Griviţei cel mai uşor e să te sui în 86 şi aia e, în câteva minute eşti la destinaţie. Dar cum 86 nu circulă chiar des, mai există un mic artificiu: te sui în 65 sau 97 (care până la Polizu au drum comun cu 86 şi circulă mai des), cobori frumos acolo şi aştepţi ori 86 să te prindă din urmă ori un 79 care vine la aceeaşi staţie dintr-o straduţă laterală. Şi acolo în fiecare dimineaţă se întâmplă acelaşi lucru: lume multă care a părăsit nedoritele 65/97 şi aşteaptă cu sufletul la gură 86/79. Şi e de fiecare dată la fel: apare un 65/97 (astea două chiar circulă des), toată lumea supărată, bombăne, se uită urât la şofer. Se vede în depărtare un 86 sau răsare de după colţ un 79? Zâmbete, suspine de relaxare şi o fericire generală ce cuprinde tot poporul ingheţat. q.e.d. Asta e un post cu o karma tare bună

Rutina mea de blogger/impresii Bobby McFerrin

Am cateva restanţe care mă tot ceartă că le-am uitat în sala de aşteptare (adică în folderul de drafts), aşa că sunt fată cuminte şi le poftesc înăuntru.

Sânziana mă întreabă care e rutina mea de blogger….well, cred că asta aş vrea şi eu să aflu, poate aşa voi scrie regulat, voi avea o temă principală a blogului şi voi ajunge celebră dar nu am nimic din toate astea…scriu când am timp şi ceva important (pentru mine, evident) de împărtăşit cu lumea. Apoi recunosc, mai tot trag cu ochiul să văd cine rezonează cu ideile mele…în rest sunt în perioada de sevraj, încerc să reduc  depedenţa de internet aşa că, în afară de blogurile/site-urile pe care le urmăresc în mod special, încerc să mă ţin mai departe de restul. Navigatul prin cuvintele altora se întâmplă cel mai probabil la prima oră la birou, când încă încerc să mă trezesc. Înainte de birou nu mă ating de laptop, sunt ocupată cu trezit, îmbrăcat, trezit de-a binelea şi pornit afară prin frig.

Şi a doilea gând uitat care trebuie neapărat împărtăşit: cine n-a fost la Bobby McFerrin a pierdut o seară pe cinste. E genial omul, singur pe scenă, fără acompaniament, a reuşit să distreze o sală întreagă timp de o oră jumate şi până la final să ne dea impresia că suntem cu toţii buni prieteni. A cântat, a mimat clapele unui pian ale cărui sunete erau vocile noastre din sală (anonimi care am prins curaj încet încet), a improvizat continuu şi ne-a făcut să ne jucăm pentru o seară.

Şi câteva momente:

Mănâncă, roagă-te, iubeşte

Am impresia că uneori nu sunt eu cea care alege cărţile pe care să le citesc, ci mă aleg ele pe mine. Ultima carte citită m-a abordat prima oară în Carrefour, când mi-a strigat de pe raftul înghesuit “ia-mă pe mine, ia-mă pe mine!”. Am privit-o scurt, i-am frunzărit un pic paginile şi am trecut mai departe. Şi apoi a apărut iar, de data asta în conversaţia cu oameni dragi, când şi-a adus cu ea şi întăriri/recomandări. Şi duminică mi-a organizat şi nişte treburi de rezolvat la prietena mea care îmi promisese că mi-o împrumută, aşa că mi s-a furişat la plecare în geantă şi a aterizat direct pe noptieră. Şi de acolo direct în sufletul meu. Aşa că vă ofer şi vouă o mică porţie din “mănâncă, roagă-te, iubeşte” (Elizabeth Gilbert) împreună cu o călduroasă recomandare.

„[...] şi, dacă găseşti fie şi cea mai improbabilă şansă de a te simţi fericit după perioade atât de grele, trebuie s-o apuci şi să nu-i mai dai drumul până când nu te scoate târâş din noroiul în care zaci. Nu e vorba aici de egoism, e obligaţia ta să procedezi aşa. Viaţa ţi-a fost dată; e datoria ta (şi dreptul tău, ca fiinţă umană), să găseşti frumuseţea în viaţă, indiferent unde se ascunde ea.”

***

„Bel far niente a fost mereu considerat un adevărat ideal al italienilor, în pofida faptului că erau nevoiţi să muncească din greu. Frumuseţea de a nu face nimic – un succes pentru care eşti felicitat din toată inima. Reuşita în viaţă poate fi măsurată prin voluptatea şi rafinamentul cu care reuşeşti să nu faci nimic – şi nici nu e nevoie să fii bogat.”

***

„Fiecare oraş are un singur cuvânt care îl defineşte şi cu care se identifică majoritatea locuitorilor lui. Dacă ai putea citi gândurile trecătorilor de pe stradă, în orice loc al oraşului, ai descoperi că cei mai mulţi se gândesc la acelaşi lucru. Gândul majorităţii e de fapt cuvântul oraşului respectiv. [...]

-         Care e cuvântul tău?”

***

„Destinul e şi el tot o relaţie – o hârjoană între graţia divină şi efortul dedicat al fiecăruia.

Când vine vorba de soarta mea, sunt foarte multe aspecte pe care nu le pot controla; dar există şi unele lucruri care îmi cad chiar mie în grijă. E de datoria mea să cumpăr anumite bilete de loterie, sporindu-mi în felul ăsta şansele de a fi mulţumită. Eu decid cum îmi petrec timpul, cu cine interacţionez, cu cine îmi împart corpul şi viaţa şi energia şi banii. Eu decid ce mânânc şi ce citesc şi ce studiez. Eu aleg cum voi privi circumstanţele nefericite din viaţa mea – fie ca pe nişte nenorociri, fie ca pe nişte ocazii de a evolua. [...] Eu îmi aleg cuvintele şi tonul cu care mă adresez celorlalţi. Şi, cel mai important, eu îmi aleg ce gândesc.”

***

„Dumnezeu se află în tine sub forma ta, exact în felul încare eşti tu însuţi. Pe Dumnezeu nu-l interesează să te vadă jucând un rol anume, pe care să ţi-l asumi fiindcă aşa crezi tu că ar trebui să arate şi să se comporte o persoană atrasă de spiritualitate.”

***

„[...] toată durerea şi necazurile lumii sunt cauzate de oameni nefericiţi. [...] Deci căutarea mulţumirii proprii nu e doar un efort de autoconservare, care îţi este doar ţie folositor, ci e un dar generos pe care îl faci întregii lumi.”

***

“[...]oamenii au tendinţa să considere fericirea un noroc care dă peste ei, ceva ce te va învalui, ca vremea frumoasă, dacă soarta iţi surâde. Doar că fericirea nu funcţionează aşa. Fericirea e consecinţa propriului efort. Te lupţi pentru ea, munceşti pentru ea, insişti, uneori mergi până la capătul pământului în căutarea ei. Trebuie să participi mereu la manifestările lucrurilor bune care iţi apar în viaţă. Iar când atingi o stare de fericire, nu trebuie niciodată să leneveşti, să renunţi la a o menţine: trebuie să te străduieşti din răsputeri să înoţi contra curentului, ca să fii veşnic în unda fericirii, ca să pluteşti mereu deasupra ei. Căci dacă nu faci asta, sentimentul lăuntric de mulţumire se va scurge încet-încet din tine. E usor să te rogi când ai nevoie de ajutor, dar să continui să te rogi chiar şi când criza a trecut e ca un proces de cicatrizare, care-ţi ajută sufletul să păstreze tot ce a reuşit cu greu să dobândească.”

Un premiu special

Iulian m-a onorat cu premiul pentru Superior Scribbler, aşa că vreau să îi mulţumesc şi să îl dau mai departe unor oameni care îl merită cu siguranţă mai mult decât mine: Sinzianei pentru eforturile de a promova colegii virtuali, Melaniei, colega mea de breaslă, pentru că îi citesc cu mare plăcere şi interes toate gândurile, Iuliei pentru faptul că am descoperit-o recent şi mi-a plăcut de la primele rânduri, lui Razvan pentru constanţa postărilor si respectul arătat cititorilor, Zazuzzei pentru că stă în oraşul meu preferat şi scrie cu mult umor şi unui prieten drag, se ştie el care, pe care îl aştept să îşi regăsească inspiraţia şi să înceapă un nou blog.

Vă îmbrăţişez cu drag pe toţi. Şi ca să încalc un pic regulile, premiul merge şi la toţi oamenii minunaţi pe care îi am la blogroll şi cărora le mulţumesc pentru că îşi împart gândurile cu noi.

Vă invit să transmiteţi mai departe oamenilor dragi vouă.

Managementul echipei de proiect pe scurt!

Leapşa despre cărţi

S-a terminat un weekend foarte fain, plin de zăpadă şi de peisaje frumoase . Nu înţeleg televiziunile astea ale noastre, atâta tam-tam legat de temperatura de afară încât ai impresia că zilele astea nu ar trebui nici să scoţi nasul de sub pătură, de frig ce e. Total eronat.

Zazuza m-a provocat să răspund la leapşa legată de cărţi, aşa că iată-mă tastând cu greu după febra musculară câştigată pe pârtie:

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Pfiu, aici o să iau o notă mică, mică pentru că recunosc că maltratez cărţile

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Hmmm…chiar recent nu, ultima carte primită a fost Ultimele iubiri –Virgil Duda. Cumva nu am fost pe acceaşi lungime de undă…

3. Citiţi în baie?
Citesc în multe locuri. În baie prefer revistele din domeniul meu de activitate (acum am câteva ConsultingReview şi Cariere pe care le tot refrunzăresc)

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Daaaa. Nu din vreo inspiraţie subită însă ci dintr-un motiv foarte pueril: am citit Kiyosaki şi el spune acolo că e bine să ai cât mai multe active, la astea intrând şi drepturile de autor. Şi cum visul meu e să lenevesc la soare cu o carte în mână şi o limonadă mare lângă, am zis că poate am ceva şanse să mă îmbogăţesc aşa.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Nu urmăresc în mod deosebit.

6. Care este cartea preferată?
Fiecare carte pe care o citesc şi o trăiesc e preferată.

O carte de suflet din bibliotecă: John Braine – Der Weg nach oben. Cu ea am învăţat eu limba germană (sau mai corect am desăvârşit-o). O vacanţă de vară întreagă am citit cartea asta cu dicţionarul şi e toată plină de însemnările mele cu traducerile la cuvinte.
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Da, din păcate de obicei abia am timp să le citesc o dată.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Nu ştiu dacă m-ar pasiona. Mai degrabă o întâlnire cu personajele

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Câteodată îmi place să fac schimb de impresii şi să dau/primesc recomandări. Dat fiind faptul însă că uit repede subiectul cărţilor pe care le citesc astfel de discuţii nu sunt prea lungi…

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Recomandări, stare, subiect. Uneori o frunzăresc repede şi dacă mi se pare că m-ar interesa o cumpăr. De multe ori când sunt obosită şi stresată citesc cărţi uşurele, un fel de filme scrise. În funcţie de perioade citesc ba cărţi de dragoste, ba poliţiste, ba cărţi de dezvoltare personală sau de teoria organizaţiilor.
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Gramatica limbii române. Din păcate asta ar mai trebui şi recitită din când în când şi recunosc că nu fac nici eu asta.

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Undeva unde este o lumină caldă. În rest, citesc cam oriunde, nu am pretenţii prea mari.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Da, de obicei ascult. Zilele astea în momentele de relaxare mă însoţeşte Edith Piaf.

Nu prea am stare şi iubesc muzica. De multe ori citesc 2 pagini, mă mai zbengui singură în casă pe o melodie şi apoi mă reîntorc la citit.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Da, foarte rar când am avut momente libere la birou :p.

În rest nu categoric, prefer să întorc paginile cu mânuţele mele.

Gadget-urile pentru e-books sunt produse cărora nu le dau viaţă prea lungă. Atâta timp cât o carte reprezintă o evadare din cotidian şi cotidianul nostru e dominat de calculator nu văd cum lucrurile astea două se vor împăca vreodată.
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Şi şi. Deşi când citesc o carte împrumutată am un ciudat sentiment de intrat cu picioarele în viaţa cuiva, mai ales dacă proprietarul a făcut însemnări.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
… un prieten bun.

Depresie post-Avatar?

Am fost aseară la Avatar, la IMAX. Frumos, captivant, trist pentru că tot speri că vor muri oamenii şi vor trăi locuitorii Pandorei. Nu sunt cârcotaşă aşa că îi voi da Cezarului ce-i al Cezarului: nota 10 pentru Cameron.

Sala IMAX-ului m-a cam dezamăgit, scaunele sunt înguste şi suportul pentru suc lipseşte cu desăvârşire. După juma de oră, Cola mea se transformase într-un ceai cu un gust îngrozitor.

Acu, să spun de ce sunt mulţumită. Sunt mulţumită că nu m-a deprimat. După câte am auzit în media în ultimele zile, am intrat cu teamă în sala de cinema şi mi-am rugat prietenii să mă scuture serios dacă ies de acolo cu semne de depresie. N-a fost cazul, stau bine cu psihicul.. Oare?

E momentul meu de sinceritate, aşa că o să mărturisesc ce film m-a întristat cel mai tare. Well, nu e vreo dramă celebră sau lacrimogenă ci e vorba showurile cu Jeff Dunham. Serios, după fiecare film am fost vreo 2 zile într-o depresie adâncă pentru că Peanut nu există în realitate şi singurele glume pe care o să le aud vor fi aceleaşi din show.

Dacă n-aţi făcut cunoştinţă cu Jeff Dunham şi personajele sale Peanut, Achmed, Walter şi Jose luaţi un bol mare de popcorn (aveţi grijă să nu vă înecaţi cu floricele de la râsul incontrolabil) şi să daţi fuguţa la Youtube sau alte asemenea pentru o porţie mare de J.D. Şi să îmi spuneţi apoi dacă n-aţi vrea şi voi o întâlnire cu Peanut!

Biblioteca din sufletul meu

Am învăţat să citesc când eram micuţă, înainte de a merge la şcoală. Era prin 80 şi ceva şi stăteam cu mama la coadă la benzinărie, aşa că primul meu abecedar a fost o bancnotă de 100 de lei. “Una suta lei”, de aici a început totul. Apoi am continuat cu “Gazeta de Transilvania” şi restul e istorie.

Am văzut o leapşă ce a circulat pe bloguri zilele astea despre cărţi. Şi mi-a adus aminte de cartea “Seri Albastre” de Costache Anton. Eu cu cartea asta am dezvoltat o obsesie prin şcoala generală. Personajele erau elevi de clasa a 7a şi cartea povestea, în două volume, păţaniile lor la şcoală, în dragoste, în prietenie. M-a marcat. Am citit-o cred de 10 de ori, după care am început să o citesc pe fragmente, apoi de la coadă la capăt, apoi iar de la început şi tot aşa. Dacă mă trezeai noaptea în somn puteam să recit fragmente. A fost o nebunie totală. Devenise îngrijorător deja, aşa că la un moment dat, cu greutatea cu care îţi abandonezi un viciu, am început să mai citesc şi alte cărţi. Dar Seri Albastre a stat mult timp la capul patului. Atunci mi-am ales şi primul carnet cu coperţi frumoase şi am început să ţin un jurnal, inspirată fiind de Vica, unul dintre personaje.

Culmea e că n-am memoria cărţilor, ci cel mult a trăirilor pe care mi le inspiră. Trăiesc alături de personajele unei cărţi şi de multe ori îmi dau seama că acţiunile şi dispoziţiile mele reflectă ceea ce am pe noptieră. După ce am citit însă o carte uit însă imediat povestea şi niciodată nu am fost bună să povestesc subiectul unei cărţi citite, nici chiar recent.

Zilele trecute de exemplu am fost foarte optimistă. Am citit Jurnalul Oanei Pellea, o minunăţie de înşiruire de sentimente şi trăiri care te aruncă, în decurs de câteva rânduri, dintr-o tristeţe adâncă într-o fericire nebună. V-o recomand. Am citit-o aşa cum mănanci o prăjitură bună, pe nerăsuflate. Data viitoare vreau să o savurez şi să o trăiesc pe îndelete.