Ce mâncăm azi?

Ieri am făcut greşeala, butonând la televizor, să mă opresc pe TVR2 unde era o emisiune cu Jamie Oliver. Ei bine, această greşeală mi-a cauzat nişte coşmaruri de toată frumuseţea azi noapte şi ceva greaţă pe deasupra la gândul de a mai mânca carne de pui. Cred că până la urmă chiar o să mă uit dacă ouăle sunt notate cu 1,2 sau 3.

Atenţie, urmează imagini şocante (dacă nu aveţi răbdare treceţi direct la minutul 5, eu de acolo am prins aseară)

Informaţii despre campanie găsiţi direct pe site-ul lui Jamie (aici).

Lumea în care trăim

– nebunia cu AH1N1 a explodat cu adevărat în RO după decesul actorului Toni Tecuceanu, deces pus pe seama gripei porcine de însuşi onor Streinu Cercel..îmbulzeală în spitale, cozi interminabile, vaccinuri făcute contra-cronometru ca acum să aflăm ce? că de fapt nu a fost gripa porcină, ci o bacterie căpătată în secţia de Terapie Intensivă a spitalului.

– aproape 70% din CVuri sunt precum pajiştile primăvara: pline de flori. Şi stau şi mă întreb acum frumuşel, dacă ar fi să îmi scot CVul de la naftalină, eu să nu plantez acolo 2-3 ghiocei? că poate mi-o iau alţii înainte.

– mi-am verificat ouăle. Sunt cu 3. Nu-s bune. Le trec pe lista alimentelor interzise alături de margarină (conţine Euri), mezeluri (contin colorant, Euri, glutamat de sodiu, un adevărat cocktail), fructe şi legume de la supermarket (nu-s eco), pâine (prosteşte şi îngraşă), paste (too much carbs), icre (prea mulţi aditivi), crenvurşti (continut dubios, desi yammy din când în când), dobrogeana de la patiseria din colţ. Sper că n-am uitat nimic. Ah, şi nu mai gătesc în tigaia mea care nu prinde, că nici asta nu-i bine. Pentru o dietă de efect, vă recomand zilnic o pastilă de Ecomagazin înainte de fiecare masă, taie garantat orice poftă.

– iepurele sare de unde nici nu te aştepţi: uite aşa poate se găseşte soluţie pentru Roşia Montană.

Teoria E şi teoria O a schimbării organizaţionale sau cum să (nu) faci 3 lucruri deodată

Acesta trebuia să fie un post smart despre teoriile E şi O ale schimbării organizaţionale… dar nu este, pentru că în timp ce pregăteam materialul eram ocupată să savurez şi un minunat shake cu lapte, banane şi căpşuni home-made şi să plătesc taxa pentru master (legătura dintre prima şi ultima fiind că schimbarea organizaţională e tema lucrării mele de dizertaţie). Aşa că am lăsat postul deoparte şi am făcut plata pentru master…totul perfect până când ecranul calculatorului, la finalul plăţii, mi-a transmis senin că am un deficit x în cont şi că ar fi bine să îl acopăr cât mai repede. Nu, nu cred că masterul ăsta a decurs de 10 ori mai bine decât m-am aşteptat deşi aşa pare, dat fiind faptul că am transferat o sumă cu un zero în plus la coadă 😦. Aşa că „la revedere” schimbare organizaţională, back to real world: discuţii interminabile cu banca minunată pentru blocarea tranzacţiei, nu se poate, departamentul a terminat programul, mai bine să mă înţeleg amiabil cu facultatea să îmi recuperez banii, explicaţii cum că nu vreau să îmi recuperez banii peste nşpe ani, ok, ok, vă înţelegem, completăm un formular, dar vă costă, veniţi mâine pe la noi semnaţi, transferăm înapoi, da, o rezolvăm…cumva. Great.

Aşa că pentru azi mă las de scris, pe blog sau oriunde altundeva. Mă duc la dl. Dan Brown şi la ultima lui carte, că el chiar ştie ce zice acolo.

PS. promit să revin şi cu tema iniţial anunţată 🙂

Good karma job: sofer pe 86/79

Mi-am dorit întotdeauna să am un job care să aducă oamenilor măcar un zâmbet sau o mică mulţumire. Ei bine, azi dimineaţă am avut o revelaţie: ar fi trebuit să mă fac şofer pe linia 86 sau 79. Vă spun, eu când îi văd pe oamenii ăştia am o mare bucurie.

Să mă explic: ca să ajungi la Piaţa Romană dinspre Griviţei cel mai uşor e să te sui în 86 şi aia e, în câteva minute eşti la destinaţie. Dar cum 86 nu circulă chiar des, mai există un mic artificiu: te sui în 65 sau 97 (care până la Polizu au drum comun cu 86 şi circulă mai des), cobori frumos acolo şi aştepţi ori 86 să te prindă din urmă ori un 79 care vine la aceeaşi staţie dintr-o straduţă laterală. Şi acolo în fiecare dimineaţă se întâmplă acelaşi lucru: lume multă care a părăsit nedoritele 65/97 şi aşteaptă cu sufletul la gură 86/79. Şi e de fiecare dată la fel: apare un 65/97 (astea două chiar circulă des), toată lumea supărată, bombăne, se uită urât la şofer. Se vede în depărtare un 86 sau răsare de după colţ un 79? Zâmbete, suspine de relaxare şi o fericire generală ce cuprinde tot poporul ingheţat. q.e.d. Asta e un post cu o karma tare bună 🙂

Rutina mea de blogger/impresii Bobby McFerrin

Am cateva restanţe care mă tot ceartă că le-am uitat în sala de aşteptare (adică în folderul de drafts), aşa că sunt fată cuminte şi le poftesc înăuntru.

Sânziana mă întreabă care e rutina mea de blogger….well, cred că asta aş vrea şi eu să aflu, poate aşa voi scrie regulat, voi avea o temă principală a blogului şi voi ajunge celebră 🙂 dar nu am nimic din toate astea…scriu când am timp şi ceva important (pentru mine, evident) de împărtăşit cu lumea. Apoi recunosc, mai tot trag cu ochiul să văd cine rezonează cu ideile mele…în rest sunt în perioada de sevraj, încerc să reduc  depedenţa de internet aşa că, în afară de blogurile/site-urile pe care le urmăresc în mod special, încerc să mă ţin mai departe de restul. Navigatul prin cuvintele altora se întâmplă cel mai probabil la prima oră la birou, când încă încerc să mă trezesc. Înainte de birou nu mă ating de laptop, sunt ocupată cu trezit, îmbrăcat, trezit de-a binelea şi pornit afară prin frig.

Şi a doilea gând uitat care trebuie neapărat împărtăşit: cine n-a fost la Bobby McFerrin a pierdut o seară pe cinste. E genial omul, singur pe scenă, fără acompaniament, a reuşit să distreze o sală întreagă timp de o oră jumate şi până la final să ne dea impresia că suntem cu toţii buni prieteni. A cântat, a mimat clapele unui pian ale cărui sunete erau vocile noastre din sală (anonimi care am prins curaj încet încet), a improvizat continuu şi ne-a făcut să ne jucăm pentru o seară.

Şi câteva momente:

Mănâncă, roagă-te, iubeşte

Am impresia că uneori nu sunt eu cea care alege cărţile pe care să le citesc, ci mă aleg ele pe mine. Ultima carte citită m-a abordat prima oară în Carrefour, când mi-a strigat de pe raftul înghesuit „ia-mă pe mine, ia-mă pe mine!”. Am privit-o scurt, i-am frunzărit un pic paginile şi am trecut mai departe. Şi apoi a apărut iar, de data asta în conversaţia cu oameni dragi, când şi-a adus cu ea şi întăriri/recomandări. Şi duminică mi-a organizat şi nişte treburi de rezolvat la prietena mea care îmi promisese că mi-o împrumută, aşa că mi s-a furişat la plecare în geantă şi a aterizat direct pe noptieră. Şi de acolo direct în sufletul meu. Aşa că vă ofer şi vouă o mică porţie din „mănâncă, roagă-te, iubeşte” (Elizabeth Gilbert) împreună cu o călduroasă recomandare.

„[…] şi, dacă găseşti fie şi cea mai improbabilă şansă de a te simţi fericit după perioade atât de grele, trebuie s-o apuci şi să nu-i mai dai drumul până când nu te scoate târâş din noroiul în care zaci. Nu e vorba aici de egoism, e obligaţia ta să procedezi aşa. Viaţa ţi-a fost dată; e datoria ta (şi dreptul tău, ca fiinţă umană), să găseşti frumuseţea în viaţă, indiferent unde se ascunde ea.”

***

Bel far niente a fost mereu considerat un adevărat ideal al italienilor, în pofida faptului că erau nevoiţi să muncească din greu. Frumuseţea de a nu face nimic – un succes pentru care eşti felicitat din toată inima. Reuşita în viaţă poate fi măsurată prin voluptatea şi rafinamentul cu care reuşeşti să nu faci nimic – şi nici nu e nevoie să fii bogat.”

***

„Fiecare oraş are un singur cuvânt care îl defineşte şi cu care se identifică majoritatea locuitorilor lui. Dacă ai putea citi gândurile trecătorilor de pe stradă, în orice loc al oraşului, ai descoperi că cei mai mulţi se gândesc la acelaşi lucru. Gândul majorităţii e de fapt cuvântul oraşului respectiv. […]

–         Care e cuvântul tău?”

***

„Destinul e şi el tot o relaţie – o hârjoană între graţia divină şi efortul dedicat al fiecăruia.

Când vine vorba de soarta mea, sunt foarte multe aspecte pe care nu le pot controla; dar există şi unele lucruri care îmi cad chiar mie în grijă. E de datoria mea să cumpăr anumite bilete de loterie, sporindu-mi în felul ăsta şansele de a fi mulţumită. Eu decid cum îmi petrec timpul, cu cine interacţionez, cu cine îmi împart corpul şi viaţa şi energia şi banii. Eu decid ce mânânc şi ce citesc şi ce studiez. Eu aleg cum voi privi circumstanţele nefericite din viaţa mea – fie ca pe nişte nenorociri, fie ca pe nişte ocazii de a evolua. […] Eu îmi aleg cuvintele şi tonul cu care mă adresez celorlalţi. Şi, cel mai important, eu îmi aleg ce gândesc.”

***

„Dumnezeu se află în tine sub forma ta, exact în felul încare eşti tu însuţi. Pe Dumnezeu nu-l interesează să te vadă jucând un rol anume, pe care să ţi-l asumi fiindcă aşa crezi tu că ar trebui să arate şi să se comporte o persoană atrasă de spiritualitate.”

***

„[…] toată durerea şi necazurile lumii sunt cauzate de oameni nefericiţi. […] Deci căutarea mulţumirii proprii nu e doar un efort de autoconservare, care îţi este doar ţie folositor, ci e un dar generos pe care îl faci întregii lumi.”

***

“[…]oamenii au tendinţa să considere fericirea un noroc care dă peste ei, ceva ce te va învalui, ca vremea frumoasă, dacă soarta iţi surâde. Doar că fericirea nu funcţionează aşa. Fericirea e consecinţa propriului efort. Te lupţi pentru ea, munceşti pentru ea, insişti, uneori mergi până la capătul pământului în căutarea ei. Trebuie să participi mereu la manifestările lucrurilor bune care iţi apar în viaţă. Iar când atingi o stare de fericire, nu trebuie niciodată să leneveşti, să renunţi la a o menţine: trebuie să te străduieşti din răsputeri să înoţi contra curentului, ca să fii veşnic în unda fericirii, ca să pluteşti mereu deasupra ei. Căci dacă nu faci asta, sentimentul lăuntric de mulţumire se va scurge încet-încet din tine. E usor să te rogi când ai nevoie de ajutor, dar să continui să te rogi chiar şi când criza a trecut e ca un proces de cicatrizare, care-ţi ajută sufletul să păstreze tot ce a reuşit cu greu să dobândească.”

Un premiu special

Iulian m-a onorat cu premiul pentru Superior Scribbler, aşa că vreau să îi mulţumesc şi să îl dau mai departe unor oameni care îl merită cu siguranţă mai mult decât mine: Sinzianei pentru eforturile de a promova colegii virtuali, Melaniei, colega mea de breaslă, pentru că îi citesc cu mare plăcere şi interes toate gândurile, Iuliei pentru faptul că am descoperit-o recent şi mi-a plăcut de la primele rânduri, lui Razvan pentru constanţa postărilor si respectul arătat cititorilor, Zazuzzei pentru că stă în oraşul meu preferat şi scrie cu mult umor şi unui prieten drag, se ştie el care, pe care îl aştept să îşi regăsească inspiraţia şi să înceapă un nou blog.

Vă îmbrăţişez cu drag pe toţi. Şi ca să încalc un pic regulile, premiul merge şi la toţi oamenii minunaţi pe care îi am la blogroll şi cărora le mulţumesc pentru că îşi împart gândurile cu noi.

Vă invit să transmiteţi mai departe oamenilor dragi vouă.