Lumea în care trăim

– nebunia cu AH1N1 a explodat cu adevărat în RO după decesul actorului Toni Tecuceanu, deces pus pe seama gripei porcine de însuşi onor Streinu Cercel..îmbulzeală în spitale, cozi interminabile, vaccinuri făcute contra-cronometru ca acum să aflăm ce? că de fapt nu a fost gripa porcină, ci o bacterie căpătată în secţia de Terapie Intensivă a spitalului.

– aproape 70% din CVuri sunt precum pajiştile primăvara: pline de flori. Şi stau şi mă întreb acum frumuşel, dacă ar fi să îmi scot CVul de la naftalină, eu să nu plantez acolo 2-3 ghiocei? că poate mi-o iau alţii înainte.

– mi-am verificat ouăle. Sunt cu 3. Nu-s bune. Le trec pe lista alimentelor interzise alături de margarină (conţine Euri), mezeluri (contin colorant, Euri, glutamat de sodiu, un adevărat cocktail), fructe şi legume de la supermarket (nu-s eco), pâine (prosteşte şi îngraşă), paste (too much carbs), icre (prea mulţi aditivi), crenvurşti (continut dubios, desi yammy din când în când), dobrogeana de la patiseria din colţ. Sper că n-am uitat nimic. Ah, şi nu mai gătesc în tigaia mea care nu prinde, că nici asta nu-i bine. Pentru o dietă de efect, vă recomand zilnic o pastilă de Ecomagazin înainte de fiecare masă, taie garantat orice poftă.

– iepurele sare de unde nici nu te aştepţi: uite aşa poate se găseşte soluţie pentru Roşia Montană.

Reclame

Depresie post-Avatar?

Am fost aseară la Avatar, la IMAX. Frumos, captivant, trist pentru că tot speri că vor muri oamenii şi vor trăi locuitorii Pandorei. Nu sunt cârcotaşă aşa că îi voi da Cezarului ce-i al Cezarului: nota 10 pentru Cameron.

Sala IMAX-ului m-a cam dezamăgit, scaunele sunt înguste şi suportul pentru suc lipseşte cu desăvârşire. După juma de oră, Cola mea se transformase într-un ceai cu un gust îngrozitor.

Acu, să spun de ce sunt mulţumită. Sunt mulţumită că nu m-a deprimat. După câte am auzit în media în ultimele zile, am intrat cu teamă în sala de cinema şi mi-am rugat prietenii să mă scuture serios dacă ies de acolo cu semne de depresie. N-a fost cazul, stau bine cu psihicul.. Oare?

E momentul meu de sinceritate, aşa că o să mărturisesc ce film m-a întristat cel mai tare. Well, nu e vreo dramă celebră sau lacrimogenă ci e vorba showurile cu Jeff Dunham. Serios, după fiecare film am fost vreo 2 zile într-o depresie adâncă pentru că Peanut nu există în realitate şi singurele glume pe care o să le aud vor fi aceleaşi din show.

Dacă n-aţi făcut cunoştinţă cu Jeff Dunham şi personajele sale Peanut, Achmed, Walter şi Jose luaţi un bol mare de popcorn (aveţi grijă să nu vă înecaţi cu floricele de la râsul incontrolabil) şi să daţi fuguţa la Youtube sau alte asemenea pentru o porţie mare de J.D. Şi să îmi spuneţi apoi dacă n-aţi vrea şi voi o întâlnire cu Peanut!