Managementul echipei de proiect pe scurt!

Managementul echipei de proiect

Câte ceva despre plata consultanţilor

În consultanţă, şi mai ales în consultanţa pentru finanţări nerambursabile, succes fee-ul este determinant uneori în alegerea consultantului. Fiecare client, dacă ar putea, ar alege să plătească doar succes fee, fără comision fix. Mulţi dintre ei însă nu iau în calcul riscul pe care şi-l asumă în contractarea unui consultant care lucrează doar cu comision de succes. Deşi la o primă vedere pare că este cel mai de încredere („hei, dacă vrea doar succes fee înseamnă că e sigur că va câştiga!”), sunt multe cazurile în care un astfel de consultant, la început de carieră, încearcă doar să îşi asigure o bază de clienţi de început şi peste câteva luni, când proiectele sunt tot în evaluare şi el nu a încasat încă nici un ban, să ajungă la fundul buzunarului şi să dispară în ceaţă. Am văzut proiecte respinse şi solicitanţi care au venit să mă întrebe ce s-a întâmplat cu proiectul lor pentru că habar n-aveau de unde să îl mai scoată pe cel care le făcuse dosarul de aplicaţie.

„It’s unwise to pay too much but it’s unwise to pay too little.

When you pay too much you lose a little money, that is all.

When you pay too little, you sometimes lose everything, because the thing you bought was incapable of doing the thing you bought it to do.

The common law of business balance prohibits paying a little and getting a lot.

It can’t be done.

If you deal with the lowest bidder, it’s well to add something for the risk you run.

And if you do that, you will have enough to pay for something better!”

John Ruskin

Imaginea ta (virtuală) contează

Lucrând în consultanţă mi se pare o chestie de fair play să am profil pe reţelele profesionale de socializare, astfel încât clienţii mei, în situaţia în care ar dori să ştie mai multe despre partenerul cu care lucrează, să poată afla imediat ce şi cum. Personal dau o bilă neagră managerilor de la middle level în sus care nu au un astfel de profil, mai ales că am tendinţa să caut totdeauna pe google detalii despre cei cu care lucrez. Şi de cele mai multe ori, atunci când găsesc ceva, aceasta nu are nici o legătură cu sfera profesională fiind din când în când hilar, din când în când penibil. Câteva reguli pe care încerc să le urmez:

1. am cont şi prezentare pe LinkedIn şi Joined, reţele de socializare ce pun accentul pe latura profesională.

2. dacă tot am conturi pe site-urile mai sus menţionate, am grijă să fie updatate şi complete. Probabil următorul loc după „nici un cont” ar fi un cont incomplet şi scris în dezordine.

3. conturile de pe alte reţele de socializare sunt accesibile doar prietenilor mei, astfel încât să pot asigura un grad de intimitate chestiunilor care ţin de latura personală.

4. am mai multe adrese de email, pe care le folosesc alternativ în funcţie de context şi pe cât posibil evit să le fac cunoscute celor cu care interacţionez la nivel profesional. Dat fiind faptul că aceste adrese sunt folosite şi pentru conturile de pe diferite comunităţi online, nu mi se pare ok să afle oricine de la primul click ce subiecte mai mult sau mai puţin intime abordez pe diverse site-uri.

5. Pentru a putea păstra o continuitate a conturilor de pe reţelele online (mai ales cele gen LinkedIn sau forumurile de specialitate unde mai contribui din când în când cu câte o părere) folosesc la logare totdeauna o adresă de email personală şi nu cea de birou, chiar dacă poate am impresia că o să ies aici la pensie. E destul de neplăcut ca cineva să îşi schimbe profilul la 1-2 ani pur şi simplu pentru că a schimbat angajatorul şi nu mai are acces la vechea adresă (credeţi-mă, am în lista 3-4 persoane cu 2-3 profiluri, din care unele vechi ce au fost ataşate unor adrese de email de la fostele locuri de muncă şi pe care acum nu mai au posibilitatea de a le şterge).

6. Blog-ul cred că este un instrument foarte util, dar în acelaşi timp destul de periculos atâta timp cât nu e gestionat corect. Dacă domeniul în care lucrezi şi subiectele abordate pe blog tău se potrivesc, atunci e perfect, în alte cazuri însă rişti ca în loc să îţi îmbunătăţeşti imaginea să o degradezi. Desigur, e important uneori să vezi şi partea umană a celui care stă de cealaltă parte a mesei din sala de şedinţe, dar cum am zis, acest lucru trebuie gestionat destul de bine pentru a nu se ajunge la situaţii penibile.

7. Şi pentru cei care îşi caută loc de muncă: Oameni buni, în primul rând folosiţi o adresă de email normală ( nu bad_boy@.., nu sexy_me@…) şi aveţi grijă pe ce site-uri aţi mai utilizat adresa asta. Mi s-a întâmplat să aflu în felul acesta lucruri nu tocmai pozitive despre cei care veneau la interviu şi asta le-a adus câteva bile negre.

Cam asta ar fi…sunt convinsă că lista nu e A-Z şi că mai sunt multe de adăugat. În principiu însă este bine de reţinut că aşa cum avem grijă cum ne prezentăm în faţa diferitelor categorii de persoane cu care intrăm în contact (profesional în faţa partenerilor de afaceri, haios în faţa prietenilor, etc), exact la fel este bine să avem grijă şi ce imagine transmitem în mediul on-line. Trăim vremuri în care interacţiunea virtuală face ca vieţile nostre să fie expuse destul de mult şi cred e o provocare în plus să te poţi prezenta aşa cum doreşti în faţa fiecăruia.

Şi ca să termin într-o notă amuzantă: acum câţiva ani căutam o persoană care să joace rolul unui Moş Crăciun la o petrecere pentru copii. Am primit câteva CV-uri, am selectat 2-3 şi am început să fac un research mai aprofundat. Unul dintre cei care trimiseseră CV-ul, şi care avea chiar destule şanse să fie ales pentru că avea ochii blânzi, aşa cum îi şade bine Moşului, mai dăduse câteva anunţuri pe net… în care îşi oferea serviciile de însoţitor pentru doamnele şi domnişoarele singure. A ieşit din cursa pentru Moş Crăciun de la al doilea click.

Ce facem cu clienţii neserioşi?

Iulian are un post care m-a pus pe gânduri (îl găsiţi aici). Ce facem atunci când un client cu care am stabilit ceva şi pentru care am muncit se răzgândeşte, nu mai vrea materialul şi cu atât mai puţin e dispus să plătească? Îl demascăm, îi facem reclamă proastă sau înghiţim în sec si sperăm că la următorul nu se va întâmpla la fel? Care ar fi cea mai bună cale de rezolvare a unor astfel de situaţii şi de educare a celor implicaţi, astfel încât să putem dezvolta cu profesionalism piaţa consultanţei? Cum recunoşti astfel de clienţi încă de la început?

Hărţuirea la locul de muncă

Azi voi încerca să descriu situaţia cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de „mobbing”. Din păcate în România termenul nu este foarte cunoscut, ceea ce face ca situaţia specifică să fie mai greu de identificat şi astfel mai greu de acţionat în vederea remedierii ei.

Dar să definim întâi mobbingul. Potrivit lui Heinz Leymann, cel ce a introdus şi impus acest termen, mobbingul defineşte setul de acţiuni agresive psihologice, de injustiţie, denigrare, hărţuire psihologică, vexare, discreditare profesională, batjocorire la locul de muncă îndreptate împotriva unei persoane. Cu alte cuvinte, atunci când identifici acţiuni repetitive îndreptate împotriva ta este posibil să fi victima fenomenului de mobbing.

Sursa mobbingului este de cele mai multe ori un conflict care nu a fost gestionat corespunzător la momentul potrivit şi care, lăsat să se dezvolte, a dus la crearea unor tensiuni mult mai persistente decât scurte neînţelegeri din timpul unei situaţii conflictuale de moment.

Cum poţi reacţiona dacă eşti victima mobbing-ului?

Uneori, cel ce încearcă să te intimideze este şeful tău, ceea ce complică situaţia. În alte situaţii este posibil să fie vorba despre un colaborator sau chiar un subordonat. Din păcate nu există reţete universale, dat fiind faptul că situaţiile pot fi foarte diferite. Este important  pentru cineva care se simte hărţuit la locul de muncă să conştientizeze întâi acest aspect, recunoaşterea fenomenului fiind primul pas spre încercarea rezolvării acestuia. În continuare trebuie încercat a se identifica exact cauza conflictului, mobbingul fiind aşa cum am mai spus doar manifestarea de suprafaţă a unor nemulţumiri şi obiective ascunse (de cele mai multe ori obiectivul este simplu de intuit şi anume înlăturarea persoanei hărţuite). În măsura în care e posibil, se poate încerca clarificarea situaţiei conflictuale iniţiale. Din punct de vedere al persoanei hărţuite, alternativele nu arată prea bine. Dacă se tolerează abuzul, probabil aceasta va continua. Dacă se opune rezistenţă şi se răspunde cu aceeaşi monedă, situaţia se poate înrăutăţi. Mulţi dintre consilieri spun că cea mai bună opţiune este de a pleca.

Dacă doreşti să te opui în mod activ mobbingului, trebuie întâi analizate întâi resurse ca puterea psihologică, sănătate, bani, aliaţi şi reţele personale. În măsura în care resursele menţionate sunt suficiente şi eşti dispus să începi un război psihologic, poţi încerca să te opui mobbingului. De multe ori însă e de preferat să te bazezi pe vechea zicală “înţeleptul cedează primul.”

 Mai multe informaţii referitoare la mobbing şi metode de a-l combate pot fi găsite aici, aici şi aici.

Ziarul Adevărul vă informează…prost

Aşadar, avem ziarul Adevărul şi o doamnă jurnalist specializată în articole despre fonduri nerambursabile. Şi cum documentarea e foarte importantă în astfel de articole de sinteză, doamna jurnalist întreabă, se interesează în stânga şi în dreapta, verifică şi ajunge la următoarele concluzii în articolele dânsei:

Articol “Bani europeni pentru firmele româneşti” din 27 mai 2009

  • Citez: «în cadrul acestei operaţiuni, IMM-urile pot solicita sprijin nerambursabil pentru achiziţionarea de instalaţii, echipamente, maşini, aparatură, dar şi pentru obţinerea de brevete, mărci sau licenţe.» – doar atât ? are you sure ? maşini? Dacia?
  • Citez: «În plus, solicitantul trebuie să deţină terenul aferent investiţiei, respectiv clădirea. „Închirierea, concesiunea şi asocierea în participaţiune nu sunt acceptate“,…»  Sigur?? Hmm, Biblia fondurilor, aka Ghidul Solicitantului spune aşa: „În cazul în care proiectul prevede realizarea de lucrări de construcţie, modernizare sau extindere, pentru a fi eligibil solicitantul trebuie să aibă în proprietate, în concesiune/ folosinţă/ asociaţie în participaţiune, terenul şi/sau clădirea pe/în care se face investiţia, în baza unui act de proprietate, contract de concesiune, contract de închiriere sau asociaţia în participaţiune.”
  • Şi pe final aflăm şi ce trebuie să facem ca să obţinem finanţare:

«Paşi de urmat
Stabilirea temei proiectului
Alegerea consultantului
Înregistrarea online a cererii de finanţare
Obţinerea de avize şi întocmirea documentaţiei tehnico-economice
Depunerea dosarului la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie
Verificarea conformităţii, a eligibilităţii şi selecţie
Încheierea contractului de finanţare.»

Hehe..cum, cum? Mă înregistrez online, obţin avizele şi după aceea mă apuc să întocmesc documentaţia? Şi apoi, eventual la sfârşit, fac o analiză a nevoilor firmei, să văd ce e nevoie, că tema deh, am stabilit-o la început…

 Articolul „Când depun proiectul pentru bani europeni” din 25 mai 2009

  • Articolul începe în forţă: „Aproape că ţi-ai finalizat proiectul pentru solicitarea unui sprijin european şi vrei să ştii când poţi să-l depui?” Hmmm, dacă ai finalizat proiectul, slabe şanse să mai obţii finanţare, proiectul poate începe doar după ce ai aprobarea pentru finanţare. Desigur, este bine să finalizezi Cererea de Finanţare şi anexele aferente ca să poţi solicita sprijin nerambursabil…….
  • „Proiectele pentru investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor se pot depune începând cu 8 iulie.” 8 iulie? Serios? S-ar putea să ratez startul în felul acesta, şi asta nu e bine mai ales acolo unde selecţia proiectelor câştigătoare se face pe principiul „primul venit, primul servit”….

 Articolul „Experţii în fonduri răspund cititorilor” din 9 mai 2009

Nu mai stau să citez, ideea e că POS CCE acordă finanţare indiferent dacă e mediu urban sau rural. Poate să mai deosebim între micro şi IMM (mici şi mijlocii) şi atunci face sens ceea ce ne sfătuieşte expertul..

 

Cam asta e…Nu am răbdare să iau la corectat toate articolele din Adevărul şi nici nu mă leg de modul de exprimare şi de coerenţa ideilor, care lasă de dorit. Ar fi bine însă ca într-o perioadă în care absorbţia fondurilor europene e puternic criticată, mediile de informare să pună accent pe calitatea şi corectitudinea mesajelor transmise, altfel ne tăiem singuri craca de sub picioare şi ne vom mira şi în 2010 ca şi în 2009 de numărul mic de proiecte acceptate şi de slaba pregătire a beneficiarilor.

Clientul meu, regele meu

Încă mai există clienți care pleacă mulțumiți de la întâlnirea cu un consultant doar atunci când nu au înțeles nimic. Asta înseamnă pentru ei că acel consultant este smart și că merită să îl angajeze, știe ceva mai mult decât știu ei. Să fie oare păsăreasca secretul pentru clienți fericiți?