Teoria E şi teoria O a schimbării organizaţionale sau cum să (nu) faci 3 lucruri deodată

Acesta trebuia să fie un post smart despre teoriile E şi O ale schimbării organizaţionale… dar nu este, pentru că în timp ce pregăteam materialul eram ocupată să savurez şi un minunat shake cu lapte, banane şi căpşuni home-made şi să plătesc taxa pentru master (legătura dintre prima şi ultima fiind că schimbarea organizaţională e tema lucrării mele de dizertaţie). Aşa că am lăsat postul deoparte şi am făcut plata pentru master…totul perfect până când ecranul calculatorului, la finalul plăţii, mi-a transmis senin că am un deficit x în cont şi că ar fi bine să îl acopăr cât mai repede. Nu, nu cred că masterul ăsta a decurs de 10 ori mai bine decât m-am aşteptat deşi aşa pare, dat fiind faptul că am transferat o sumă cu un zero în plus la coadă 😦. Aşa că „la revedere” schimbare organizaţională, back to real world: discuţii interminabile cu banca minunată pentru blocarea tranzacţiei, nu se poate, departamentul a terminat programul, mai bine să mă înţeleg amiabil cu facultatea să îmi recuperez banii, explicaţii cum că nu vreau să îmi recuperez banii peste nşpe ani, ok, ok, vă înţelegem, completăm un formular, dar vă costă, veniţi mâine pe la noi semnaţi, transferăm înapoi, da, o rezolvăm…cumva. Great.

Aşa că pentru azi mă las de scris, pe blog sau oriunde altundeva. Mă duc la dl. Dan Brown şi la ultima lui carte, că el chiar ştie ce zice acolo.

PS. promit să revin şi cu tema iniţial anunţată 🙂

Reclame

Începuturi

La 25 de ani pot deja să cer spor de vechime de muncă, asta în condiţiile în care am terminat o facultate cu note mai mari decât trei sferturi din colegi şi anul viitor voi absolvi şi masterul pe care îl frecventez în prezent. Dat fiind faptul că am ales să muncesc din primul an de facultate şi alegerea asta s-a dovedit a fi una foarte inspirată, am o doză de subiectivism şi o părere nu tocmai apreciativă despre ideea de a sta în facultate fără să faci nimic „ca să poţi învăţa mai bine”, eventual apoi un master de mare angajament şi la sfârşit hopa…pe mine cine mă angajează?

Sigur, se poate spune că nu am dreptate şi că doar am avut noroc…dar am atâtea alte exemple în jur care să îmi demonstreze că nu gândesc chiar incorect. Acum 2 ani am acceptat provocarea de mă alătura unei firme ce număra la momentul acela fix 2 oameni şi activa într-un domeniu nou pentru mine. Acum suntem 10 iar anul trecut mi-am format propriul departament pe care îl coordonez în continuare. Am ţinut interviuri şi aşa am observat o serie de greşeli comune la mulţi dintre candidaţi:

1. cel mai grav lucru mi s-a părut faptul că habar n-aveau unde au venit la interviu. Dragilor, în primul rând, când sunteţi invitaţi la un interviu, interesaţi-vă unde mergeţi. Just google it! Vizitaţi site-ul firmei, vedeţi ce activităţi are..lucrul ăsta nu doar că v-ar putea scuti de un drum inutil şi de irosirea timpului celui care vă ia interviul în situaţia în care firma nu este exact ce vă doriţi dar vă va ajuta şi la interviu să puneţi întrebări pertinente şi la obiect despre ceea ce ar urma să faceţi acolo şi ce presupune postul respectiv.

2. fiţi proactivi şi originali (nu, dacă veniţi în blugi şi un tricou colorat nu sunteţi originali!). Observaţi, veniţi cu idei, întrebaţi. Arătaţi că vă interesează domeniul de activitate al firmei şi mai bine puneţi întrebări referitoare la ce nu ştiţi decât să nu spuneţi nimic.

3. la noi există încă idei preconcepute legate de ideea de a te angaja ca secretară dar eu personal consider că pentru fete mai ales e de preferat un post de secretară, eventual într-o firmă micuţă, decât un loc călduţ într-un call center. Înveţi într-un an cât alţii în 10 pentru că te vei lovi de multe situaţii şi probleme unde va trebui să reacţionezi rapid, vei învăţa un limbaj de business care te va ajuta mai târziu şi vei afla cum funcţionează o firmă de la A la Z. Sigur, nu te aştepta să vină să îţi pună cineva în braţe o carte cu informaţii: implică-te, observă, oferă-ţi ajutorul colegilor de la alte departamente atunci când au nevoie.

4. Deşi partea cu „posibilităţi de promovare” e importantă atunci când ai o oarecare experienţă şi urmăreşti stabilitate trebuie să recunoaştem că în ultimii ani primul job într-o companie a variat între 2 săptămâni şi 2 ani. e perfect normal, cu atât mai mult cu cât, pe măsură ce lucrezi şi eşti tot mai ancorat în domeniu, e posibil să îţi schimbi opţiunile în ceea ce priveşte cariera pe care vrei să o urmezi (poate îţi doreai să lucrezi în marketing de exemplu dar experienţa îţi arată ca HR-ul e mai potrivit pentru tine). Foloseşte acest prim job pentru a experimenta, vezi ce presupun şi alte posturi.

5. Încearcă să cunoşti cât mai mulţi oameni din domeniul tău. În primul rând că vor afla de existenţa ta iar în al doilea rând tu vei fi mai la curent cu noutăţile din domeniu, cu posturile disponibile ş.a.m.d.

6. Arată-le superiorilor că vrei să înveţi. Poate ai noroc şi nimereşti un manager ok, care să fie preocupat de dezvoltarea subalternilor şi de promovarea lor.

7. Te-ai hotărât să pleci. Act fair, fă-o cât mai frumos şi asigură-te că ţi-ai lăsat o uşă deschisă. Nu mă refer aici despre a te întoarce în acelaşi loc, dar nu se ştie când vei ajunge să colaborezi cu firma irespectivă sau să ai nevoie de o recomandare.

8. ca o completare la 7, identifică ONGurile din domeniul care te interesează şi întră în contact cu acestea. Implică-te activ, învaţă.

9. Anul trecut, la o serie de interviuri pentru secretariat, o domnişoară a venit cu o lucrare de licenţă pe nu ştiu ce domeniu, mi-a prezentat-o timp de 10 minute şi apoi m-a întrebat în cât timp va putea avansa. Credeţi că a fost angajată? La un interviu, promovează-ţi acele calităţi şi cunoştinţe care te propun pentru postul respectiv, altceva nu interesează pe nimeni.