Sunt gata să cuceresc Europa…

pentru că le-am descoperit tuturor micile secrete!:)

Şi n-a fost greu deloc, a fost de ajuns să mă opresc un pic la zona de cărţi din Carrefour, unde am găsit volumul „Maniere şi obiceiuri europene de business”. O cărticică interesantă, ce prezintă aspecte specifice ale comportamentului diferitelor popoare.

Şi uite aşa am aflat că:

  • francezii consideră că whisky-ul sau martini comandate înainte de masă amorţesc simţul gustului
  • în restaurantele austriece nu trebuie să te aşezi niciodată la mesele cu semnul Stammtisch, pentru că acestea sunt destinate clienţilor fideli
  • 🙂 francezii consideră mirosul corpului natural şi îl preferă mirosului de săpun. Obsesia americanilor pentru igienă li se pare anormală şi nesănătoasă.
  • francezii dau mâna cu toată lumea, se simt însă foarte jigniţi dacă vrei să dai mâna cu ei pentru a doua oară în aceeaşi zi
  • la nemţi garoafele simbolizează doliu
  • în Anglia dacă vrei să bei whisky trebuie să comanzi marca (ex. Jack Daniel’s), altfel primeşti scotch

Şi încă multe altele.

Desigur, cartea are şi minusuri/inadvertenţe, fiind scrisă de o americancă pentru americani, dar este o lectură plăcută şi utilă.

PS: există şi un capitol dedicat României, de unde aflăm că „românii au un simţ relaxat al timpului” 🙂 şi că umorul românesc poate fi uneori cam macabru (o fi auzit bancurile cu Alinuţa). Şi binenţeles nu putea lipsi avertizarea pentru străini „corupţia în Guvern şi în mediul de afaceri românesc rămâne o problemă în România”.

Lectură plăcută!