Lumea în care trăim

– nebunia cu AH1N1 a explodat cu adevărat în RO după decesul actorului Toni Tecuceanu, deces pus pe seama gripei porcine de însuşi onor Streinu Cercel..îmbulzeală în spitale, cozi interminabile, vaccinuri făcute contra-cronometru ca acum să aflăm ce? că de fapt nu a fost gripa porcină, ci o bacterie căpătată în secţia de Terapie Intensivă a spitalului.

– aproape 70% din CVuri sunt precum pajiştile primăvara: pline de flori. Şi stau şi mă întreb acum frumuşel, dacă ar fi să îmi scot CVul de la naftalină, eu să nu plantez acolo 2-3 ghiocei? că poate mi-o iau alţii înainte.

– mi-am verificat ouăle. Sunt cu 3. Nu-s bune. Le trec pe lista alimentelor interzise alături de margarină (conţine Euri), mezeluri (contin colorant, Euri, glutamat de sodiu, un adevărat cocktail), fructe şi legume de la supermarket (nu-s eco), pâine (prosteşte şi îngraşă), paste (too much carbs), icre (prea mulţi aditivi), crenvurşti (continut dubios, desi yammy din când în când), dobrogeana de la patiseria din colţ. Sper că n-am uitat nimic. Ah, şi nu mai gătesc în tigaia mea care nu prinde, că nici asta nu-i bine. Pentru o dietă de efect, vă recomand zilnic o pastilă de Ecomagazin înainte de fiecare masă, taie garantat orice poftă.

– iepurele sare de unde nici nu te aştepţi: uite aşa poate se găseşte soluţie pentru Roşia Montană.