Recomandarea de luni seara

Pentru că tot vorbeam acum ceva timp despre motivarea angajaţilor (aici) am dat azi peste un articol care mi-a mers direct la inimă pentru că rezonează foarte mult cu modul în care cred eu că trebuie făcute lucrurile.

„Cea mai buna solutie consta in a-i lasa pe angajati liberi. Liberi de a face. Sau de a nu face. Fiecare persoana care se angajeaza in firma mea primeste, bineinteles, o sarcina initiala. Dar in scurt timp intelege ca, daca vrea sa faca si altceva, poate sa faca. Nimeni nu-i va spune vreodata sa se infraneze, sa stea la locul lui. Si mereu e ceva de facut, data fiind continua expansiune a grupului in noi sectoare de activitate.”…. citiţi aici mai mult.

 

Marile companii s-au prăbușit pentru că și-au atins nivelul de incompetență

O analiză dintr-o perspectivă interesantă a colapsului pe care l-au suferit unele dintre cele mai mari companii în timpul crizei se găsește în Financial Times. Explicația ”căderii” stă de această dată în principiul lui Lawrence Peter, respectiv <<fiecare om (în această situație companie) se va dezvolta până își va atinge nivelul de incompetență>>.

Discuția îmi aduce aminte de cărțile lui Al Ries, Poziționarea și Focus. Cred că în următoarele ediții situațiile de față vor putea fi prezentate ca exemple sugestive.

Găsiți articolul aici.

Începuturi

La 25 de ani pot deja să cer spor de vechime de muncă, asta în condiţiile în care am terminat o facultate cu note mai mari decât trei sferturi din colegi şi anul viitor voi absolvi şi masterul pe care îl frecventez în prezent. Dat fiind faptul că am ales să muncesc din primul an de facultate şi alegerea asta s-a dovedit a fi una foarte inspirată, am o doză de subiectivism şi o părere nu tocmai apreciativă despre ideea de a sta în facultate fără să faci nimic „ca să poţi învăţa mai bine”, eventual apoi un master de mare angajament şi la sfârşit hopa…pe mine cine mă angajează?

Sigur, se poate spune că nu am dreptate şi că doar am avut noroc…dar am atâtea alte exemple în jur care să îmi demonstreze că nu gândesc chiar incorect. Acum 2 ani am acceptat provocarea de mă alătura unei firme ce număra la momentul acela fix 2 oameni şi activa într-un domeniu nou pentru mine. Acum suntem 10 iar anul trecut mi-am format propriul departament pe care îl coordonez în continuare. Am ţinut interviuri şi aşa am observat o serie de greşeli comune la mulţi dintre candidaţi:

1. cel mai grav lucru mi s-a părut faptul că habar n-aveau unde au venit la interviu. Dragilor, în primul rând, când sunteţi invitaţi la un interviu, interesaţi-vă unde mergeţi. Just google it! Vizitaţi site-ul firmei, vedeţi ce activităţi are..lucrul ăsta nu doar că v-ar putea scuti de un drum inutil şi de irosirea timpului celui care vă ia interviul în situaţia în care firma nu este exact ce vă doriţi dar vă va ajuta şi la interviu să puneţi întrebări pertinente şi la obiect despre ceea ce ar urma să faceţi acolo şi ce presupune postul respectiv.

2. fiţi proactivi şi originali (nu, dacă veniţi în blugi şi un tricou colorat nu sunteţi originali!). Observaţi, veniţi cu idei, întrebaţi. Arătaţi că vă interesează domeniul de activitate al firmei şi mai bine puneţi întrebări referitoare la ce nu ştiţi decât să nu spuneţi nimic.

3. la noi există încă idei preconcepute legate de ideea de a te angaja ca secretară dar eu personal consider că pentru fete mai ales e de preferat un post de secretară, eventual într-o firmă micuţă, decât un loc călduţ într-un call center. Înveţi într-un an cât alţii în 10 pentru că te vei lovi de multe situaţii şi probleme unde va trebui să reacţionezi rapid, vei învăţa un limbaj de business care te va ajuta mai târziu şi vei afla cum funcţionează o firmă de la A la Z. Sigur, nu te aştepta să vină să îţi pună cineva în braţe o carte cu informaţii: implică-te, observă, oferă-ţi ajutorul colegilor de la alte departamente atunci când au nevoie.

4. Deşi partea cu „posibilităţi de promovare” e importantă atunci când ai o oarecare experienţă şi urmăreşti stabilitate trebuie să recunoaştem că în ultimii ani primul job într-o companie a variat între 2 săptămâni şi 2 ani. e perfect normal, cu atât mai mult cu cât, pe măsură ce lucrezi şi eşti tot mai ancorat în domeniu, e posibil să îţi schimbi opţiunile în ceea ce priveşte cariera pe care vrei să o urmezi (poate îţi doreai să lucrezi în marketing de exemplu dar experienţa îţi arată ca HR-ul e mai potrivit pentru tine). Foloseşte acest prim job pentru a experimenta, vezi ce presupun şi alte posturi.

5. Încearcă să cunoşti cât mai mulţi oameni din domeniul tău. În primul rând că vor afla de existenţa ta iar în al doilea rând tu vei fi mai la curent cu noutăţile din domeniu, cu posturile disponibile ş.a.m.d.

6. Arată-le superiorilor că vrei să înveţi. Poate ai noroc şi nimereşti un manager ok, care să fie preocupat de dezvoltarea subalternilor şi de promovarea lor.

7. Te-ai hotărât să pleci. Act fair, fă-o cât mai frumos şi asigură-te că ţi-ai lăsat o uşă deschisă. Nu mă refer aici despre a te întoarce în acelaşi loc, dar nu se ştie când vei ajunge să colaborezi cu firma irespectivă sau să ai nevoie de o recomandare.

8. ca o completare la 7, identifică ONGurile din domeniul care te interesează şi întră în contact cu acestea. Implică-te activ, învaţă.

9. Anul trecut, la o serie de interviuri pentru secretariat, o domnişoară a venit cu o lucrare de licenţă pe nu ştiu ce domeniu, mi-a prezentat-o timp de 10 minute şi apoi m-a întrebat în cât timp va putea avansa. Credeţi că a fost angajată? La un interviu, promovează-ţi acele calităţi şi cunoştinţe care te propun pentru postul respectiv, altceva nu interesează pe nimeni.

Atunci când se face ora 18:00 şi tu eşti încă la birou

..înseamnă de cele mai multe ori că faci ore suplimentare.

Vreau să vorbesc un pic despre ceea ce înseamnă asta în domeniul consultanţei şi despre cum o grămadă de tineri, atraşi de mirajul unor salarii mari, îşi doresc să devină consultanţi, fără să ia însă în considerare şi implicaţiile acestui job. Acum, definiţia mea neacademică pentru „consultanţă” spune că activitatea de consultanţă reprezintă oferirea de sfaturi şi suport într-un anumit domeniu către o companie. Dat fiind faptul că am lucrat doar în consultanţa de management, nu şi în consultanţa IT, imobiliară, etc, o să fac referire doar la acest domeniu, deşi sunt sigură că cele de mai jos sunt valabile şi pentru alte tipuri de consultanţă.

Aşadar eşti un tânăr economist, proaspăt absolvent, eventual şi cu ceva experienţă practică pe care ai câştigat-o lucrând în timpul facultăţii şi îţi doreşti să devii consultant, să fii toată vremea la 4 ace, să dai sfaturi şi să fii bine plătit. Asta include desigur şi maşina de serviciu şi un laptop pentru că aşa au şi foştii tăi colegi de facultate acolo unde lucrează. Dacă ai fost vreodată într-o deplasare în interes de serviciu la locul de muncă anterior şi ţi s-a dat un laptop pe mână 2 zile ai grijă să scrii în CV că acolo aveai ca beneficiu laptop şi maşină, e clar că nu te-ai putea descurca fără ele de acum încolo. Mergi la interviuri, convingi o firmă să îţi dea o şansă şi iată-te la muncă. Eşti implicat într-un proiect ce va crea un produs care trebuie livrat unui client la un moment dinainte stabilit, termen cunoscut mai bine sub denumirea nesuferită de „deadline”.  La interviu ţi s-a explicat că din când în când ritmul muncii e ceva mai alert şi trebuie să renunţi la berea de la terasă de la ora 18:00 dar tu desigur eşti mai deştept ca ei şi la ora 18:00, dar fix la 18:00, egal câte de lungă e lista de to do şi că mâine vine clientul, spargi uşa, că doar atât e programul.

WROOONG! Dragilor, asta e consultanţa. E domeniul în care, mai mult decât oriunde, clientul tău e regele tău. Multe proiecte, oricât ar fi de planificate şi ultraplanificate, la un moment dat vor ajunge într-un punct în care efortul ce trebuie depus pentru a fi respectate termenele îţi va testa limitele. Ori s-a răzgândit clientul în ultimul moment şi vrea altceva, ori trebuie făcute ceva modificări, egal ce s-a întâmplat, clar e că până la ora 18:00 nu o să termini. Momentul fatal a venit. Acu e acu. Stai să termini sau o laşi pe Steluţa de la biroul de alături să se implice, că ea e mai fraieră şi vrea să vadă lucrul terminat?

Ok, dacă răspunsul tău o implică pe Steluţa împreună cu nişte aprecieri la adresa boului de şef care se uită urât că pleci, găseşte-ţi împlinirea profesională în alt domeniu, consultanţa nu e de tine. Scuteşte-l pe şeful tău, boul care s-a chinuit să găsească clientul şi prin asta să îţi asigure un salariu decent, de a-ţi căuta un înlocuitor şi a periclita astfel succesul unui proiect deoarece se schimbă echipa care lucrează la el. Sunt atâtea domenii în care sfântul program 9-18 e respectat întotdeauna. Choose one!

Am fost şi de o parte şi de alta. Câteodată boul, câteodată Steluţa. Am stat şi am făcut tot ce s-a putut pentru ca a doua zi clientul să fie mulţumit. Mi-am luat salariul fericită şi am dormit apoi 3 zile să mă odihnesc. Am venit cu şi mai mult chef la muncă gata să iau iar deadline-urile în piept.

Sigur că orice poveste are şi reversul. Nu sunt de acord cu statul peste program de dragul statului, pentru că aşa stau şi restul colegilor şi aşa se obişnuieşte în firmă. Dacă pleci la 18:00 nu trebuie să însemne că nu ai destulă treabă şi e loc să mai preiei şi alte taskuri. Dacă lucrezi la turaţie maximă în fiecare oră, în fiecare zi, nu eşti gata la 18:00 şi te plângi de situaţie tot nu e ok.  Plânsul asta exclude varianta de workaholic, categorie ce nu intră în acestă discuţie. Există două variante:  ori eşti prea încărcat şi atunci trebuie discutat sincer în primul rând cu tine (cât vrei să mai rezişti?) şi o dată cu managementul (nu se poate găsi o soluţie?),ori nu te poţi ridica încă la cerinţele postului şi trebuie să te orientezi spre ceva mai aproape de capacitatea ta. Nimic rău în asta.

Cam ăsta ar fi rezumatul. E clar că sunt multe de spus, esenţa rămâne aceeaşi.

O să povestesc data viitoare cum e să coordonezi nişte oameni care uneori, independent de cât de harnici sunt, trebuie să rămână peste program pentru a livra ceva la timp. Nu au nici o obligaţie ca să facă asta. Asigură-te că ştii să le răsplăteşti efortul.