Biblioteca din sufletul meu

Am învăţat să citesc când eram micuţă, înainte de a merge la şcoală. Era prin 80 şi ceva şi stăteam cu mama la coadă la benzinărie, aşa că primul meu abecedar a fost o bancnotă de 100 de lei. „Una suta lei”, de aici a început totul. Apoi am continuat cu „Gazeta de Transilvania” şi restul e istorie.

Am văzut o leapşă ce a circulat pe bloguri zilele astea despre cărţi. Şi mi-a adus aminte de cartea „Seri Albastre” de Costache Anton. Eu cu cartea asta am dezvoltat o obsesie prin şcoala generală. Personajele erau elevi de clasa a 7a şi cartea povestea, în două volume, păţaniile lor la şcoală, în dragoste, în prietenie. M-a marcat. Am citit-o cred de 10 de ori, după care am început să o citesc pe fragmente, apoi de la coadă la capăt, apoi iar de la început şi tot aşa. Dacă mă trezeai noaptea în somn puteam să recit fragmente. A fost o nebunie totală. Devenise îngrijorător deja, aşa că la un moment dat, cu greutatea cu care îţi abandonezi un viciu, am început să mai citesc şi alte cărţi. Dar Seri Albastre a stat mult timp la capul patului. Atunci mi-am ales şi primul carnet cu coperţi frumoase şi am început să ţin un jurnal, inspirată fiind de Vica, unul dintre personaje.

Culmea e că n-am memoria cărţilor, ci cel mult a trăirilor pe care mi le inspiră. Trăiesc alături de personajele unei cărţi şi de multe ori îmi dau seama că acţiunile şi dispoziţiile mele reflectă ceea ce am pe noptieră. După ce am citit însă o carte uit însă imediat povestea şi niciodată nu am fost bună să povestesc subiectul unei cărţi citite, nici chiar recent.

Zilele trecute de exemplu am fost foarte optimistă. Am citit Jurnalul Oanei Pellea, o minunăţie de înşiruire de sentimente şi trăiri care te aruncă, în decurs de câteva rânduri, dintr-o tristeţe adâncă într-o fericire nebună. V-o recomand. Am citit-o aşa cum mănanci o prăjitură bună, pe nerăsuflate. Data viitoare vreau să o savurez şi să o trăiesc pe îndelete.

Anunțuri

Lecția de dimineață: cum să fii secretara perfectă

Începuturile mele în câmpul muncii au fost în primul an de facultate, când m-am angajat ca secretară la o firmă de consultanță.

Partea bună: acolo a început totul, plus că am învățat o grămadă de chestii folositoare.

Partea mai puțin bună: nu de puține ori eram pusă în situații destul de „ciudate”, șeful de atunci fiind adeptul zicalei „nimic nu e imposibil, trebuie să se poată face cumva”.

Acu, de ce povestesc asta? Pentru că am citit articolul ăsta cu fătuca secretară care a oprit avionul. Și mi-am adus aminte de câte ori am sunat și eu la Tarom încercând să le explic că „o persoană foarte importantă e pe drum și întârzie puțin. Cum, X-ulescu, nu-l stiți? Da, merge cu avionul ăsta, dar e un pic blocat în trafic, nu plecați fără el.” Să anunț totuși o bombă nu mi-a dat niciodată prin cap 🙂

Spam Geoană/Ziua fără știri

E bine. Ca să simt probabil în mod real și acut mult invocata idee de dictatură, auto-proclamatele televiziuni de știri Realitatea TV și Antena 3 (alături de celelalte Antene) cenzurează tot ce pot cenzura și manipulează cu nerușinare. Desigur, e de vină dictatura lui Băsescu, că altfel nu știu ce temă ar fi avut toate emisiunile lor (chiar, dacă Băsescu nu mai iese președinte emisiunea Sinteza Zilei și altele asemenea vor opri transmisia în lipsa de subiect principal?). Așa, să revin la ideea de bază: miercuri e declarată Ziua fără știri, așa că vă invit să vedeți detalii aici și butonați mâine cu simț de responsabilitate.

Dacă aveți ghinion ca mine veți ajunge să fiți spamați zilnic de „Mircea Geoană”. Cumva, Outlook-ul meu nu e prost și trimite mailurile direct în folderul Junk.

Spam Mircea Geoana

Motive pentru a (NU)face revelionul în staţiunile româneşti

Se apropie vacanţa de iarnă aşa că am început de ceva vreme să căutăm o locaţie pentru revelion. Ca să fim în trend am hotărât anul acesta să facem revelionul la low budget, aşa că am decis să rămânem în ţară. Maaare greşeală de gândire!

Am ales Straja, în ideea că nu e Valea Prahovei şi ar trebui să fie ceva mai ieftină şi mai puţin aglomerată. Da de unde! Nu ştiu cum sunt preţurile pe Valea Prahovei de revelion, dar la Straja sub 11 milioane de persoană pe 5 nopţi cu demi pensiune nu am găsit nimic.

Acum să vă spun ce am făcut anul trecut. Anul trecut am fost 7 zile, 4 persoane, exact în perioada revelionului, în Sölden, cu cazare în Längenfeld (un sătuc la 10-15 km distanţă), excursie ce ne-a dus la aproximativ 650 – 700 de euro de persoană. Asta în condiţiile în care aveam peste 100 de km de pârtie (ski pass-ul pe 5 zile a fost 200 de euro de persoană), peisaje splendide, civilizaţie, neaglomeraţie. În fiecare seara după ski ne relaxam la AquaDom, un spa imens cu o grămadă de piscine (cu apă rece, caldă, piscine afară, piscine înăuntru, cu apă sărată, sulfuroasă, mai adânci, mai puţin adânci), cu o grămadă de tipuri de saună şi încă alte multe locuri de relaxare. Am avut închiriat un apartament într-o cabană (cu o privelişte dimineaţa ce îţi tăia respiraţia, cu nişte proprietari prietenoşi şi foarte amabili), aşa că am avut propria bucătărie şi ne-am descurcat minunat.

Să revin deci la întrebare. De ce în condiţiile astea, când în străinătate beneficiezi de un confort de necomparat, când pârtiile de ski sunt mult mai lungi şi mai bine întreţinute decât în România, să alegi (mai puţin atunci când eşti constrâns de situaţie) să rămâi aici?

 

Morning mood

Unele zile pur şi simplu sunt făcute doar pentru a le petrece lenevind……